Andrei Năstase, umilit de ziua în care Platforma DA împlinește 2 ani – nimeni nu a venit la ziua ușilor deschise la sediul partidului

image-3

Spun că nu cred în sondajele care le prezic un scor mic la alegeri și susțin că au, de fapt, mult mai mulți simpatizanți. Este vorba de liderii Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr”. Dar imaginile confirmă că aceștia se îmbată cu apă rece. PPDA a anunțat pentru astăzi ziua ușilor deschise, cu prilejul împlinirii a doi ani de la crearea partidului, dar nici un om nu a călcat pragul sediului formațiunii. Despre aceasta scrie bloggerul Corneliu Gandrabur într-o însemnare pe pagina sa.

El publică și fotografii din care se vede că în fața sediului PPDA „bate vântul”.
Gandrabur notează că de la ora 11 și până la 13.30, aproape 20 de reprezentanți ai conducerii partidului au așteptat în zadar cetățeni care să le vină la sediu. Bloggerul amintește și de flash-modul planificat în fața sediului Băncii Naționale a Moldovei, care, la fel, a fost dat peste cap.

„PPDA a anunțat că vor porni de la sediu cu un flash-mob. Deoarece nimeni nu a avut interesul să meargă măcar să vadă din interior un sediu de partid, Năstase a trimis activiștii la BNM pe străzi separate, fiecare cu „hodul” lui. La BNM, unde au încercat să protesteze, nici nu a avut cine să țină bannerul partidului. Nici măcar Andrei Năstase nu s-a grăbit să-l ridice puțin de la pământ. Eh, sărmanul partid al demnității și adevărului… cu protestele s-au lămurit, iar acum nici de flash-mob nu au oameni”, mai scrie bloggerul.

image-4

Amintim că ultimele sondaje arată o scădere drastică a popularității Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” și a liderului acestuia, Andrei Năstase. Diferite cercetări sociologice îi creditează cu 1-6% din voturile cetățenilor.

You may also like

Comments are closed.

By