ULTIMA ORĂ // S-a prăbușit mina de calcar din Pașcani. Trei persoane au MURIT (UPDATE)

mina pascani dse.md.jpg44

UPDATE // 23.20 // Premierul Pavel Filip a cerut declanșarea unor investigații imediate pentru stabilirea modului în care a fost posibil ca un astfel de incident să aibă loc, dar și pentru identificarea responsabililor.

Totodată, Prim-ministrul a dispus efectuarea imediată de controale la toate minele din ţară, să fie verificate condițiile de siguranță în care activează și în cazul în care sunt depistate nereguli să se intervină imediat pentru stoparea activității lor, în conformitate cu legea.

23622503_1797627306915252_7615295141564709266_n

UPDATE // DSE: Autoritățile au fost alertate de către soțiile victimelor, după ce au văzut că bărbații nu se întorc acasă de la muncă. În teren a intervenit prima echipă de salvatori, care a descoperit sub ruine corpurile neînsuflețite a doi bărbați, iar al treilea a fost transportat la spital. După ceva timp, și acesta a decedat, în instituția medicală. Potrivit informațiilor operative, peste cei trei muncitori s-a prăbușit un mal de piatră din carieră. Trei echipe de intervenție, cu un număr de aprope 20 salvatori și pompieri, au lucrat în teren pentru cercetarea locului accidentului și căutarea unor alte persoane care s-ar fi putut aflat în interior.

23722268_1887629851265796_4680972273271620844_n

23722570_1887629557932492_8810675851078862515_n

23722666_1887629641265817_4076651467123648765_n

23659145_1887719011256880_6099424397830304171_n

23658680_1887719004590214_195974686004014375_n

23722764_1887719101256871_7917618569882839472_n

23658880_1887719097923538_5405848804089534218_n

mina pascani dse.md

UPDATE // 21.50 // Incidentul a avut loc aproximativ la orele 19:30. În timpul efectuării unor lucrări, la circa 2 kilometri de la intrare, s-au prăbușit pereții minei unde în acel moment se aflau trei persoane. O persoană a fost scoasă, însă din cauza traumatismelor grave a decedat în drum spre spital. La moment salvatorii întreprind măsuri pentru a scoate cadavrele celorlalte două persoane la suprafață, notează Today.MD.

UPDATE // Din cauza traumatismelor grave, a decedat și cea de-a treia persoană. În total, sunt trei morți.

UPDATE //21.26 // Prim-ministrul Pavel Filip a dispus activarea celulei de criză în urma incidentului care a avut loc la o mină de extragere a calcarului din satul Pașcani, raionul Criuleni. La fața locului se află mai multe echipaje de salvatori din cadrul Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, dar și reprezentanți ai altor instituții.

Premierul a convocat, de asemenea, o ședință de urgență în această seară la Guvern, anunță serviciul de presă al Executivului.

21.03 // Cel puțin două persoane au murit după ce un mal de la mina de calcar din satul Paşcani, raionul Criuleni, s-a prăbuşit, anunță Publika.md. Incidentul a avut loc în această seară.

Contactată de reporterul Moldova 24, ofițerul de presă al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Liliana Pușcașu, a confirmat informația, menționând că două persoane au decedat, iar o a treia persoană a fost preluată de o ambulanță și internată în spital.

Totodată, Pușcașu ne-a comunicat că, la moment, la fața locului se află 16 salvatori care continuă căutările. Deocamdată nu se cunoaște câte persoane erau în interior.

Vom reveni cu detalii.

You may also like

Comments are closed.

By