Explozie lângă un post de securitate în Yemen. Sunt victime

wire-1718724-1510647970-370_634x356 (1)

O puternică explozie a avut loc marți dimineața lângă un post de securitate din centrul Adenului, al doilea oraș din Yemen, soldându-se cu mai mulți morți și răniți, potrivit unei surse a poliției, informează AFP.

Martori au relatat că s-a produs o puternică explozie, urmată de tiruri, și două clădiri au fost avariate, citează Agerpres.ro.

Potrivit unei surse de securitate, la originea deflagrației s-a aflat o mașină plină cu explozivi, iar explozia a fost comandată de la distanță. O altă sursă a evocat un kamikaze la bordul unui vehicul.

Conform unor surse, bilanțul este de zece morți, ceea ce nu a putut fi verificat deocamdată.

Postul de securitate este ocupat de forțele yemenite antrenate de Emiratele Arabe Unite (EAU), unul dintre pilonii coaliției sub comandament saudit care intervine în Yemen.

Yemenul este de ani de zile scena unui război în care forțele guvernamentale, care au fost alungate în septembrie 2014 din capitala Sanaa, luptă împotriva rebelilor houthi, proveniți din minoritatea zaidită (ramură a șiismului), foarte prezentă în nord, și susținuți de Iranul șiit. În martie 2015, guvernul yemenit al președintelui Abd Rabbo Mansour Hadi a primit susținerea unei coaliții militare de țări musulmane predominant sunite și condusă de Arabia Saudită. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, conflictul din Yemen s-a soldat cu peste 8.650 de morți și circa 58.600 de răniți, dintre care numeroși civili.

foto: dailymail.co.uk

You may also like

Comments are closed.

By