Controale inopinate în magazine, școli și grădinițe // ANSA a găsit produse EXPIRATE

alimentatie gradinite

Pe parcursul săptămânii trecute inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor au monitorizat activitatea a 93 de unităţi comerciale. În cadrul controalelor planificate şi inopinate desfăşurate la solicitarea consumatorilor, au fost depistate 37 de neconformităţi. Majoritatea ţin de funcţionarea în lipsa autorizaţiilor, comercializarea produselor alimentare cu termen expirat, păstrarea produselor în condiţii neadecvate (peşte şi carne într-un spaţiu frigorific), lipsa registrelor opraţionale.

În rezultatul controalelor au fost întocmite 24 de prescripţii, 20 de procese verbale, aplicate 10 amenzi de la 9 mii la 3 mii de lei. Din comerţ au fost retrase aproape 6 kg de salamuri, diferite conserve, maioneză, torte şi alte produse cu termen de valabilitate expirat.

În aceiaşi perioadă de timp au fost supuse verificărilor 27 de întreprinderi de alimentaţie publică, fiind depistate 8 neconformităţi, dintre care cele mai grave ţin de lipsa autorizaţiilor sanitar-veterinare, nerespectarea cerinţelor de igienă a personalului angajat.

Săptămâna trecută au fost supuse controlului blocurile alimentare de la 34 de instituţii şcolare şi preşcolare. În 7 şcoli şi grădiniţe au fost depistate următoarele neconformităţi: lipsa buletinului de analiză a apei potabile, dotarea insuficientă cu utilaj frigorific, lipsa etichetelor pe unele produse alimentare, produse cu termen expirat. În urma controalelor la şcoli şi grădiniţe au fost întocmite 8 prescripţii, un proces verbal şi aplicată o amendă în mărime de 1500 de lei. Cinci kilograme de produse alimentare cu termen expirat au fost nimicite.

You may also like

Comments are closed.

By