Cercetați pentru contrabandă cu alcool. Un membru al grupării a încercat să mituiască ofițerul de investigații (VIDEO)

hxww4688

Trei bărbați, membrii unui grup infracțional cu vârste cuprinse între 37- 47 de ani, domiciliați în municipiul Bălți, au fost reținuți de angajații Direcției investigarea fraudelor a INI și angajații secției urmărire penală a DP mun. Chișinău sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău pentru contrabandă cu alcool etilic și produse alcoolice contrafăcute în proporții deosebit de mari.

Pe parcursul anului 2017, membrii grupării au realizat o schemă infracțională în cadrul căreia au obținut preventiv peste 14 tone de alcool etilic, de la o uzină specializată în producerea alcoolului, amplasată în mun. Bălţi. Valoarea alcoolului depășește suma de 1.200.000 lei, (poziția tarifară 2207, cu cota accizului de 90, 12 lei pentru un litru, potrivit Anexei nr. 1, la Titlu IV, în redacția legii nr. 281 din 16.12.2016 din Codul fiscal).

Alcoolul era transportat în diferite locații de pe teritoriul municipiilor Bălți și Chișinău, după care era îmbuteliat și trecut, prin contrabandă, peste frontiera vamală spre Ucraina.

La 14 noiembrie 2017, au fost efectuate peste 20 de percheziţii la diverse adrese din municipiile Chișinău şi Bălți, în rezultatul cărora au fost depistate și ridicate: aproximativ 1.000 litri de alcool etilic, mijloace bănești în valoare de peste 800.000 lei în privinţa cărora există probe ca au prevenit din activitatea infracțională, doua automobile, ștampile, ciorne, foi de parcurs.

În procesul efectuării percheziției la domiciliul unuia din organizatorii schemei infracționale, suspectul a încercat coruperea ofițerului de investigații, propunându-i suma de 1500 euro pentru mușamalizarea cazului.

Imediat, ofițerul de investigații a depus un denunț la Procuratura Anticorupție (NORD) în urma cărui fapt, la aceiași zi, suspectul a fost reținut în flagrant de către procurorii anticorupție în timpul transmiterii sumei de 1500 euro.

Operațiunea s-a soldat cu reținerea a trei persoane, cu vârste cuprinse între 37- 47 de ani, domiciliați în municipiul Bălți. Ultimii au fost puși sub învinuire, fiindu-le incriminată săvârşirea infracţiunii de contrabandă în proporţii deosebit de mari.

La 15 noiembrie 2017, cei trei au fost plasați în arest preventiv pe un termen de 30 de zile.

Reieșind din rezultatele obținute în urma perchezițiilor, acțiunile persoanelor învinuite vor fi examinate și sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute laart. 244 Cod penal (evaziune fiscală) precum și art. 241 Cod penal (practicarea ilegală a activității de întreprinzător).

Dacă vor fi găsiți vinovați, persoanele riscă pedepse cu închisoare de până la 10 ani, precum și amendă în mărime de la 3350 la 5350 unități convenționale.

You may also like

Comments are closed.

By