Avion prăbuşit în Oceanul Pacific // Aeronava avea 11 persoane la bord 

694940094001_5654730600001_5654721343001-vs

Forţele Navale ale SUA au anunţat, miercuri, că un avion de luptă ce avea 11 oameni la bord s-a prăbuşit în Oceanul Pacific, în apropierea insulei japoneze Okinawa, acesta îndreptându-se către portavionul USS Ronald Reagan, relatează Abc News.

Cauzele accidentului nu sunt încă cunoscute, iar avionul se îndrepta spre portavionul USS Ronald Reagan, staţionat în Marea Filipinelor, a anunţat Marina Statelor Unite.

”Un avion al Marinei americane ce transporta 11 pasageri şi membri ai echipajului s-a prăbuşit în ocean la sud-est de insula Okinawa. Cauza accidentului nu este cunoscută deocamdată”, a precizat Marina SUA.

Accidentul a avut loc la ora 7.45, ora României.

”Operaţiunile de salvare sunt în plină desfăşurare, iar membrii echipajului vor fi evaluaţi de către personalul medical de pe portavionul USS Ronald Reagan”, se arată în comunicatul transmis de Forţele Navale americane.

Itsunori Onodera, ministrul de Apărare al Japoniei, a declarat că a fost informat de către Forţele Navale americane că accidentul s-a produs din cauza unei defecţiuni tehnice. Acesta a adăugat că opt persoane aflate la bordul avionului au fost salvate.

Portavionul USS Ronald Reagan participa la un exerciţiu comun alături de Forţele Navale japoneze, în apropierea arhipelagului nipon.

You may also like

Comments are closed.

By