Angajatul unui service auto de la Ciocana și-a făcut de cap. A furat un automobil

Screenshot_1

Poliţiştii sectorului Ciocana din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au fost alertaţi de către un locuitor al Capitalei, care a comunicat că i-ar fi fost furat automobilul de model “Honda CRV”, fiind parcat pe teritoriul unui autoservice.

În urma măsurilor speciale de investigaţii demarate de către poliţişti, automobilul a fost depistat abandonat în ograda unui bloc de locuit din bulevardul Dacia a sectorului Botanica. Ulterior, după efectuarea acţiunilor de către experţii criminalişti, automobilul a fost returnat proprietarului. În acest context poliţiştii au continuat investigaţiile, menite să identifice autorul infracţiunii de răpire a unităţii de transport.

Acesta a fost localizat şi reţinut pe o stradă din Capitală, care s-a dovedit a fi în vârstă de 20 ani, şi activa în cadrul acestui autoservice. El şi-ar fi recunoscut vinovăţia cu lux de amănunte şi a declarat că l-ar fi sustras doar cu scopul de a se plimba. Bănuitul a fost reţinut pe un termen de 72 de ore şi este cercetat pentru răpirea unităţii de transport, care prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 11 600 lei la 27 000 lei sau închisoare de la 1 la 3 ani.

You may also like

Comments are closed.

By