Anchetă la Maternitatea din Iaşi // Doi bebeluși au murit din cauza unei bacterii, alți doi sunt supravegheați de medici

maternitatea-giulesti-silviu-matei

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, România, a început o anchetă la Maternitatea ”Cuza Vodă”, unde patru bebeluşi ar fi fost infectaţi cu Klebsiella în secţia de neonatologie, iar doi dintre ei au murit.

Cei doi bebeluşi care au decedat cântăreau la naştere 1.700 de grame, respectiv 1.100 de grame si se aflau în Centrul de Terapie Neonatală din cadrul Maternităţii Cuza Vodă din Iaşi. Unul dintre ei a murit la nouă zile de la naștere, celălalt la 11 zile.

Alţi doi bebeluşi aflaţi în spital se află sub supraveghere medicală, suspectându-se că ar fi infectaţi cu aceeaşi bacterie.

Medicii de la Maternitatea „Cuza Vodă” au confirmat că moartea bebeluşilor ar fi cauzată de infecţia cu bacteria Klebsiella, dar au precizat că probele bacteriologice luate în interiorul spitalului de pe echipamente, dar şi de la cadrele medicale, nu au confirmat existenţa bacteriei, ceea ce ar însemna că infecţiile ar putea proveni din exteriorul unităţii medicale, scrie obsevator.tv.

„A fost o infecţie asociată asistenţei medicale. E clară treaba acolo. E Klebisella preumoni. Au fost patru copii infectaţi, dintre care doi au decedat. Am început o anchetă chiar din ziua în care am fost anunţaţi de spital. Am efectuat un control medico sanitar. Într-adevăr, acolo este o problemă din cauza supraaglomerării, pentru că sunt primiţi copiii prematuri din toată regiunea. Ţinând cont că secţia de Terapie Intensivă Neonatologie 2 are aprobat un număr de 25 de paturi, uneori există şi 30 de paturi şi chiar mai mult pentru că deserveşte întreaga zonă a Moldovei şi secţia este în permanenţă supraaglomerată. În perioada iulie-noiembrie 2017 au fost asistaţi 318 nou-născuţi. Rata de mortalitate a fost cea mai mică pe ţară”, a declarat Liviu Stafie, directorul DSP Iaşi, citează Mediafax.ro.

Klebsiella este un bacil Gram-negativ, imobil, incapsulat, lactozo-pozitiv, ce se găseşte în flora normală a cavităţii bucale, tegument şi tract gastrointestinal.

„Infecţia cu Klebsiella poate fi adusă de oricine din exterior, ea nu a fost găsită pe suprafeţe şi pe echipamente. Iar acest germene este unul extrem de agresiv, prematurul nu are cu ce să se apere, pentru că el nu vine cu nicio zestre imunologică. În cazul prematurilor, noi facem tot felul de proceduri de diagnostic, de tratament, care clar sunt cu risc infecţios. Altceva e un copil născut la termen, care are capacitate de apărare, şi altceva e un prematur care nu se poate apăra. Chiar în consimţământul informat al părinţilor scrie clar că poate să prezinte inclusiv infecţie şi deces“, a explicat prentru presa locală directorul medical al Maternităţii „Cuza Vodă” din Iaşi, Maria Stamatin.

Potrivit directorului DSP Iaşi, o plângere penală ar fost depusă şi la IPJ Iaşi.

You may also like

Comments are closed.

By