Un avocat din Cahul, prins în flagrant, după ce a luat o șpagă de 2 500 de euro

cna

Un avocat din Cahul a fost reținut de ofițerii DGT „Sud” a CNA și procurorii anticorupție. Bărbatul este bănuit de trafic de influență, fiind la a doua abatere de acest gen.

Avocatul ar fi pretins și primit 2 500 de euro, susținând că poate influența magistrații Judecătoriei sectorului Rîșcani, în vederea adoptării unei decizii neprivative de libertate în privința unui inculpat.

Avocatul a fost prins în flagrant delict în locuința sa din Cahul, după primirea celor 2 500 de euro transmiși sub controlul CNA. Acesta a fost reținut pentru 72 de ore.

Potrivit CNA, bărbatul a fost documentat și reținut pentru același fapt de corupție cu pretinderea și primirea a 10 000 de euro. Dosarul în care avocatul are statut de învinuit pe patru capete de acuzare este la faza de urmărire penală și urmează a fi transmis în judecată.

Și în acest caz a fost inițiată o urmărire penală în temeiul art. 326 alin. (2) lit. b) Cod penal – trafic de influență. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 4000 unități convenționale – echivalentul sumei de 200 000 de lei.

You may also like

Comments are closed.

By