Ministerul Apărării are șef! Eugen Sturza a fost învestit în funcție

Screenshot_1

Ministrul desemnat, Eugen Sturza, a fost învestit astăzi în funcție. Decretul de numire al lui Sturza a fost semnat de către președintele Parlamentului, Andrian Candu, care asigură interimatul în acest caz, după ce șeful statului a refuzat numirea, iar Curtea Constituțională a constatat că Igor Dodon a încălcat Constituția, suspendîndu-i atribuția de a desemna ministrul Apărării.

Ceremonia de investire și depunerea jurământului a avut loc la Reședința de Stat.

Vă doresc un mandat de succes la conducerea Ministerului Apărării. RM are nevoie de un Guvern funcțional, de instituții funcționale și de o armată și un Minister al Apărării funcțional, cu conducere funcțională. Numirea de astăzi a ministrului Apărării s-a realizat printr-o procedură specială și printr-o soluție juridică excepțională, din cauza refuzului președintelui în exercițiu, Igor Dodon, de a accepta propunerea Guvernului legată de numirea ministrului Apărării. Sper foarte mult că prin numirea ministrului Apărării încetează această criză instituțională și constituțională în care am ajuns”, a spus Andrian Candu.

Îmi pare bine că astăzi s-a pus capăt unei incertitudini și, de astăzi, ministerul Apărării are un conducător. Suntem într-o perioadă de elaborare a strategiilor cu privire la apărare. Sunteți și într-o perioadă de reformare a armatei naționale de aceea și sarcinile care stau în fața dvs sunt complexe: să ducem la capăt elaborarea strategiilor cu privire la apărare, să asigurăm funcționarea mecanismelor de colaborare cu instituțiile internaționale, mă refer la punerea în aplicare a Acordului de Asociere și colaborare cu UE, dar și o bună colaborare cu alianța Nord Atlantică. Din luna decembrie vom avea la Chișinău și un oficiu de legătură NATO. Da, RM este o țară neutră, dar neutralitatea nu înseamnă și izolare. Am avut situații în care Armata Națională nu a participat la multe exerciții militare. Sper că și aici s-a pus punct și să oferim posibilitatea ostașilor noștri să fie bine antrenați și să avem o armată profesionistă”, a menționat premierul Pavel Filip.

La rândul său, Eugen Sturza a declarat că își dorește ca RM să se transforme dintr-un consumator de securitate într-un furnizor al ei și că vrea modernizarea Armatei Naționale.

Voi miza pe îmbunătățirea cooperării internaționale cu partenerii externi, afectată în trecut de blocajul de la Ministerul Apărării, dar și de neparticiparea contingentului Armatei Naționale la unele activități și misiuni străine. Este foarte important ca Armata Națională să nu fe implicată în jocuri politice fiindcă există riscul să o slăbim și mai mult. Armata Națională are nevoie de o modernizare, de completare cu efectiv și instruirea acestuia, de dotare cu tehnică și armament, de asigurarea tehnico-materială la cel mai înalt nivel, a declarat noul ministru al Apărării, Eugen Sturza.

Decretul de numire în funcție a ministrului Apărării a fost semnat în temeiul art. 91 şi 98 alin. (6) din Constituţia Republicii Moldova şi având în vedere prevederile Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 28 din 17 octombrie 2017, precum şi Avizul Curţii Constituţionale nr. 2 din 20 octombrie 2017 privind constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova pentru exercitarea obligaţiei constituţionale de numire în funcţie a unui ministru.

You may also like

Comments are closed.

By