Mărturiile elevilor din internatul 3 din Chişinău, directorul căruia a fost arestat: „Dezbrăca fetele în pielea goală şi le lovea peste fese”

internat 3

Tot mai mulți copii de la internatul nr. 3 din Chişinău depun mărturii împotriva directorului instituției, Igor Sandler, arestat recent pentru trafic de copii. O fostă elevă, înfiată de o familie din America, a făcut declarații șocante. Aceasta a spus că directorul obişnuia să dezbrace fetele în pielea goală şi să le lovească peste fese.

„Ne schimbam hainele într-o cameră mică ca să intrăm în duș. Din coridor am auzit cum fetele au început să țipe și să iasă de acolo. M-am gândit că au văzut un șoarece. Când am intrat, l-am văzut pe domnul Igor și am rămas șocată. El stătea și se uita la fete”, a declarat pentru Publika.TV, fosta elevă a internatului, Elena Barlou.

Elena Barlou, o tânără de 28 de ani, a învăţat în internat timp de şase ani, din 1999 până în 2005. A fost înfiată de o familie de americani şi locuiește acum în Statele Unite. În perioada când se afla în gimnaziu, acolo era şef acelaşi Igor Sandler. Ea povestește că bărbatul obișnuia să-și bată joc de copiii.

„– Lua câte un copil, uneori câte doi sau trei. Îi dezbrăca în pielea goală. Fetele îşi acopereau fesele cu mâinile ca să nu le bată. El lua un fir de la televizor și cureaua sa de piele și le bătea. Se auzea cum le pălmuia. – Era o formă de pedeapsă sau un fel de satisfacție sexuală? – Îşi satisfăcea perversiunile”, mărturiseşte fosta elevă, Elena Barlou.

Elena susține că și pe timpurile ei, directorul găsea anumite persoane care-i abuzau pe copiii.

„Era pe atunci un sponsor care venea și lua copii în zilele de odihnă. Le făcea cadouri, le cumpăra blugi. Uneori copiii nu reveneau noaptea în internat. Erau luaţi câte cinci minori. Putea să ia doar o fată sau un băiat”, a spus Elena Barlou.

Tânăra mai povestește că era un lucru normal ca elevii neascultători să fie duși la Spitalul de Psihiatrie. În acest fel, administraţia îi pedepsea.

„Intră în cameră un băiețel palid, tremurând, cu lacrimi și muci pe toată fața. A luat farfuria cu terci și a început să înghită. Pur și simplu o înghițea, nu mânca. S-a încleștat în terciul ăla. Copilul venise de la Spitalul de Psihiatrie. Era un copil dificil când l-au dus acolo. Nu ştiu ce au făcut cu el. L-au umplut de medicamente. Era slab şi răcit”, a mărturisit fosta elevă a internatului nr. 3, Elena Barlou.

Contactaţi de Publika TV, reprezentanţii Spitalui de Psihiatrie din Chişinău nu au răspuns la telefon pentru a răspunde acuzaţiilor. Nici avocatul lui Igor Snadler nu a fost de găsit.

Mărturiile Elenei Barlou au fost anexate la dosarul în care directorul internatului este acuzat de trafic de copii. În ultimele săptămâni, au apărut mai mulți absolvenți ai instituţiei de învăţământ, care spun că sunt gata să vorbească despre abuzurile comise de angajaţii gimnaziului.

Amintim că, directorul instituţiei de învăţământ, de 46 ani, împreună cu un bărbat de 40 ani, se află în arest preventiv. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceștia riscă închisoare de la 15 la 20 de ani.

You may also like

Comments are closed.

By