În țară vor fi organizate 46 de circumscripții. Cinci mandate rămase – pentru diasporă și regiunea transnistreană

alegeri

Comisia națională pentru constituirea circumscripțiilor uninominale permanente a stabilit că în țară vor fi organizate 46 de circumscripții.

Membrii acesteia au accentuat aparte că acestea vor fi create doar pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale de la Chișinău. Dintre cele 46 de mandate de deputat din circumscripții, două vor fi rezervate pentru autonomia găgăuză, informează politics.md.

Cele cinci mandate rămase vor fi rezervate pentru diasporă și regiunea transnistreană. Cele mai aprinse discuții au fost anume cu privire la modul de creare a acestor circumscripții. Cei mai mulți membri ai comisiei au fost de acord ca Transnistriei să-i fie rezervat un mandat în parlament, dar care să fie atribuit numai după ce va fi recăpătat controlul constituțional asupra teritoriului din stânga Nistrului. Scheme diferite au fost propuse, însă, pentru circumscripțiile care vor fi create în afara țării. Vorbitorii nu au ajuns la o înțelegere în acest sens, iar o soluție urmează să fie găsită la următoarele ședință.

Amintim că, potrivit noii legi electorale, la alegerile parlamentare viitoare, 51 de deputați urmează să fie aleși în circumscripții uninominale, iar 50 – pe liste de partid.

You may also like

Comments are closed.

By