Doi tineri au fost reţinuţi pentru furtul unui automobil // VIDEO

foto-16 (1)

Ofiţerii de investigaţii ai sectorului Buiucani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău au reţinut doi tineri cu vârstele de 18 şi 19 ani, originari din Rezina şi Chişinău, bănuiţi că ar fi fost implicaţi în furtul unui automobil de model ,, VAZ’’ . Incidentul a fost denunţat la poliţie de către proprietar, după ce a depistat lipsa autoturismului din ograda casei, din sectorul Buiucani al capitalei. Paguba materială a fost estimată de către victimă la suma de 20 000 lei.

În cadrul investigaţiilor s-a stabilit că tinerii au pătruns în automobil, prin forţarea lacătului de la portieră, după care au pornit motorul de la firele electrice de sub volan. Ulterior automobilul a fost parcat în curtea casei unuia dintre suspecţi. În cadrul audierilor aceştia şi-au recunoscut complicitatea .

Conform legislaţiei în vigoare a fost iniţiată o cauză penală pentru furt, care prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 13 000 lei la 27 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 4 ani.

You may also like

Comments are closed.

By