Bilanțul incendiilor din Portugalia și Spania a ajuns la 45 de morți

0x0-portugal-struggles-to-rise-from-the-ashes-of-its-deadliest-fire-1508101545308

Bilanțul în urma incendiilor care au devastat în ultimele zile Portugalia și regiunea învecinată Galicia din Spania a crescut marți la 45 de persoane. Nu mai puțin de 41 de persoane și-au pierdut viața în incendiile din nordul și centrul Portugaliei, zone cuprinse de flăcări pentru a doua oară în ultimele patru luni, potrivit unei ultime evaluări a Autorității Naționale pentru Protecția Civilă, scrie și DPA.

Două persoane care se numărau printre răniți au murit în urma arsurilor suferite, iar alte 14 se află în continuare în stare gravă, conform declarațiilor purtătoarei de cuvânt a Autorității. Cele șapte persoane care fuseseră date dispărute au fost găsite, precum și un copil care fusese inclus luni printre victime, citează Agepres.

Niciun alt focar important nu a fost semnalat începând din zori, pompierii fiind ajutați în lupta cu flăcările de ploaia care a început să cadă pe parcursul nopții. Însă, peste 3.000 de pompieri au rămas în continuare mobilizați pentru a preveni izbucnirea unor noi incendii.

Portugalia și nordul Spaniei s-au confruntat duminică cu sute de incendii întețite de rafalele de vânt cald declanșate de trecerea uraganului Ophelia în largul Peninsulei Iberice.

În Galicia, flăcările au ucis patru persoane înainte ca starea de alertă să fie suspendată marți dimineață.

Guvernul spaniol a dat vina pe incendiatori, în timp ce ministrul de Interne portughez, Constanca Urbano de Sousa, a denunțat neglijența criminală a oamenilor care dau foc deșeurilor vegetale pe timp de secetă, menționează AFP.

Portugalia a decretat începând de marți trei zile de doliu național în memoria victimelor incendiilor recente, în timp ce la Bruxelles drapelele Comisiei Europene au fost coborâte în bernă ca tribut adus persoanelor care și-au pierdut viața în Spania și Portugalia.

You may also like

Comments are closed.

By