Aprobat în Parlamentul European // În 2018, țările din Vecinătatea Estică, inclusiv Moldova, vor primi de la UE 619 milioane de euro

parlamentul-european_76303400

Parlamentul European a aprobat astăzi raportul privind poziția instituției asupra Bugetului Uniunii Europene pentru anul 2018. Unul din punctele raportului prevede majorarea alocărilor financiare pentru țările din Vecinătatea Estică, inclusiv țara noastră. Astfel, suma alocărilor a fost majorată cu 28 milioane euro și va constitui 619 milioane euro.

Potrivit unui comunicat emis de Parlamentul European (PE), „această creștere este una suplimentară față de cea inclusă deja de Comisia Europeană în proiectul de buget pentru 2018, de circa 48 de milioane de euro.

Solicitările în acest sens au fost făcute de către deputatul PE Siegfrid Mureșan, negociator-șef al Parlamentului European pentru Bugetul UE din 2018.

„Prin această creștere a alocărilor, Uniunea Europeană își reafirmă angajamentul ferm de a ajuta statele din Vecinătatea estică ce au acorduri de asociere cu UE, Republica Moldova, Ucraina, Georgia, să realizeze reformele de care au nevoie pentru a-și întări economia și instituțiile. Pentru Republica Moldova, acest sprijin este esențial și o ajută să-și consolideze economia și instituțiile și să devină mai competitivă economic”, a declarat eurodeputatul, citează Timpul.md.

You may also like

Comments are closed.

By