ULTIMA ORĂ // Legile respinse de Dodon, revotate de Parlament

parlamennt

Legile respinse de președintele Igor Dodon au fost revotate astăzi în cadrul ședinței speciale a Parlamentului. Deputații au votat repetat pentru aprobarea tuturor legilor incluse pe ordinea de zi de astăzi, care, ulterior, urmează a fi transmise șefului statului pentru promulgare.

Printre legile revotate astăzi se numără: Legea cu privire la energetică, Legea cu privire la tichetele de masă, Legea cu privire la prevenirea cu combaterea terorismului, Legea cu privire la modificarea și completarea Codului Muncii, Legea cu privire la distincțiile de stat și alte trei Legi de modificare și completare a unor acte legislative.

Potrivit art. 93 (2) din Constituție, Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are obiecţii asupra unei legi, să o trimită, în termen de cel mult două săptămîni, spre reexaminare, Parlamentului. În cazul în care Parlamentul îşi menţine hotărîrea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea.

„La începutul săptămânii viitoare le voi expedia spre promulgare”, a declarat Andrian Candu după ședința Parlamentului.

UPDATE // La fel, în cadrul ședinței Legislativului de astăzi a fost aprobat, în prima lectură, proiectul pentru majorarea cu 10% a salariilor de funcție ale angajaților din sectorul bugetar, stabilite în Rețeaua tarifară unică.

Potrivit proiectului, de majorare vor beneficia peste 120 mii de angajați din instituțiile de învățământ, cultură și artă, medico-sanitare și asistență socială, cultură fizică și sport, sfera științei și inovării. De asemenea, se vor majora și salariile militarilor, polițiștilor, angajaților din organele apărării naționale, securității statului și ordinii publice, remunerarea cărora se efectuează în baza Rețelei tarifare unice.

Pentru angajații din domeniul educației majorarea se va efectua de la 1 septembrie curent, iar pentru salariații din alte domenii de activitate – din 1 ianuarie 2018. Proiectul urmează a fi votat în lectură finală.

You may also like

Comments are closed.

By