Cutremur de magnitudine 6,2 în Japonia, în apropiere de Fukushima

cutremur

Un cutremur de magnitudine 6,2 pe Richter a avut loc miercuri seară în Japonia, în apropiere de Fukushima. Epicentrul a fost localizat la o adâncime de 10 kilometri, la 281 de kilometri sud-est de Kamaishi, în sudul insulei Honshu.

Cutremurul a avut loc la ora locală 2:37. Autorităţile japoneze au precizat că nu a fost emisă o alertă de tsunami, transmite News.ro. Deocamdată nu există informaţii despre eventuale pagube sau victime.

În 2011, un cutremur de magnitudine 9 pe Richter, care a avut loc în Oceanul Pacific, la 70 de kilometri est de Japonia, a dus la formarea unui tsunami care a provocat accidentul nuclear de la centrala atomică Daiichi Fukushima. Bilanţul cutremurului urmat de tsunami din 11 marte 2011 a fost de peste 15.000 de morţi, peste 6.000 de răniţi şi pagube de miliarde de dolari, scrie adevarul.ro.

You may also like

Comments are closed.

By