BNM dezminte informația că nu au fost intentate acțiuni în justiție în privința companiilor cunoscute de public ca „grupul Șor”

bnm

Urmare unor articole apărute în presă, Banca Națională a Moldovei (BNM), precizează, în baza informației obținute de la lichidatorii Băncii de Economii S.A., BC „BANCA SOCIALĂ” S.A. și B.C. „UNIBANK” S.A., că din momentul instituirii administrării speciale și retragerii licenței celor trei bănci, au fost inițiate multiple acțiuni civile și penale.

Astfel, în scopul încasării datoriilor și recuperării prejudiciului cauzat celor trei bănci, administratorii speciali/lichidatorii acestora au înaintat acțiuni civile în instanțele de judecată, precum și au depus sesizări de pornire a urmăririi penale în privința unor foști administratori și debitori ai băncilor.

BNM precizează că în cadrul mai multor dosare penale, băncile în proces de lichidare au fost recunoscute în calitate de parte civilă.

În același timp, Banca Națională a Moldovei menționează că, în virtutea și în limitele mandatului atribuit prin lege supraveghează procesul de lichidare silită a băncilor și a solicitat lichidatorilor băncilor examinarea suplimentară a acțiunilor ce pot fi întreprinse în vederea recuperării prejudiciului cauzat acestora.

Menționăm că reacția BNM vine după ce portalul Newsmaker.md a afirmat că lichidatorii de la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank nu au inițiat acțiuni civile de recuperare a prejudiciului cauzat instituțiilor de către foști debitori și administratori ai băncilor.

You may also like

Comments are closed.

By