Un polițist din Brigada „Fulger”, reținut cu 1200 de euro mită

fulger fb sabina roibu

Un inspector operativ al Brigăzii cu Destinație specială „Fulger” a fost reținut de ofițerii CNA și procurorii anticorupție în după-amiaza zilei de ieri. Sergentul de poliție este bănuit de trafic de influență.

Cazul a ajuns în vizorul DGT Nord a CNA după ce doi soți au sesizat Centrul despre faptul că, polițistul, acționând în complicitate cu o altă persoană, ar fi pretins și primit de la ei 1 200 de euro. Omul legii susținea că poate influența angajați din cadrul Secției Înregistrare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din Chișinău a ÎS CRIS Registru, în scopul determinării acestora să evalueze pozitiv cunoștințele pentru eliberarea a două permise de conducere de categoria „B”.

După efectuarea măsurilor speciale de investigație şi procesual-penale în vederea acumulării materialului probator, polițistul a fost reținut pentru 72 de ore, iar în privința acestuia urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive. Reținerea a avut loc cu suportul SPIA a MAI.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 326 alin. (2) lit. b) Cod Penal al Republicii Moldova. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 4000 unități convenționale – echivalentul sumei de 200 000 de lei.

foto: Facebook(Sabina Roibu)

You may also like

Comments are closed.

By