Tragedie în România // Doi morți şi 10 răniţi într-un accident între un autocar şi un microbuz (FOTO/VIDEO)

2

Două persoane au murit şi mai multe sunt rănite în urma unui accident care a avut loc joi dimineaţa, în Arad, între localităţile Curtici şi Sântana, între un autocar şi un microbuz, scrie Mediafax.

Potrivit poliției, accidentul s-a produs după ce şoferul microbuzului a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal autocarul care circula din sens opus.

„Şoferul microbuzului ar fi pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală stânga cu autocarul, care se deplasa regulamentar. În microbuz se aflau 15 muncitori, o femeie şi un bărbat din microbuz au decedat”, a declarat Lorena Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

La locul accidentului au fost îndreptate: un echipaj de descarcerare, patru ambulanţe SMURD, o autospecială de stingere a incendiilor şi 3 echipaje ale Serviciul de Ambulanţă Judeţean Arad, fiind activat plan roșu de intervenție.

În autocarul implicat în accident se afla doar şoferul, iar persoanele rănite şi cele decedate se aflau în microbuzul care îi ducea la serviciu, la o fabrică din zona industrială.

„Sunt nouă persoane rănite, care au fost aduse la Unitatea de Primiri Urgenţe, dintre care trei sunt în stare critică, intubate. Celelalte persoane au suferit lovituri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Arad, Simina Roz.

Rănit a fost şi şoferul autocarului, astfel că numărul victimelor se ridică la zece.

4

3

6

5

8

media-150233797669845500

You may also like

Comments are closed.

By