Reținuți! Au șantajat și amenințat cu răfuială fizică doi locuitori din Cantemir

Screenshot_3

Ofițerii Direcției Sud a Inspectoratului Național de Investigații de comun cu angajații Inspectoratului de Poliție Cantemir, sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale și Procuraturii raionului Cantemir au reținut patru persoane cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, suspectate de șantaj.

Doi locuitori ai raionului Cantemir au sunat la poliție în data de 14 iulie și s-au plâns că sunt șantajați de patru persoane din aceeași localitate.

De asemenea, victimele au declarat că, la 5 iulie 2017, au fost urcate cu forța de către suspecți în portbagajul unui automobil, ulterior, fiind duși într-o fâșie forestieră unde au fost amenințați cu răfuială fizică, solicitând de la ei suma de 1650 euro, sub pretextul unei datorii inventate.

Ulterior, victimele au refuzat să transmită suma solicitată de suspecți, astfel, sub amenințări au fost impuși să sape o groapă pentru a fi îngropați în cazul în care nu vor achita sau nu vor accepta datoria impusă.

Suspecții au fost reținuți, fiind efectuate percheziții la domiciliile acestora, unde a fost depistat şi ridicat un automobilul utilizat la comiterea infracţiunii.

În prezent, două persoane se află în stare de arest, unul din ei fiind și organizatorul infracțiunii, ceilalți doi suspecți sunt cercetați în stare libertate.

Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă pedeapsă cu privațiune de libertate pe un termen de la 10 la 13 ani.

You may also like

Comments are closed.

By