Poliția – alături de elevi // Echipaje de patrulare vor fi prezente lângă școli

21208972_1812594028987231_1233894424_n

Şeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, a dispus luarea unor măsuri suplimentare pentru un început de an şcolar în siguranţă. În acest sens, vineri, 1 septembrie, polițiștii vor fi alături de elevi, părinţi şi cadre didactice la careurile dedicate “Primului sunet”.

Echipaje mixte de polițiști ai Serviciilor securitate publică și Inspectoratului Național de Patrulare vor fi prezente, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care va avea loc intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor dar și la careurile festive.

Conducătorii auto sunt atenționați să atragă o atenție deosebită la trecerile de pietoni, în special, în preajma instituțiilor de învățământ, să acorde prioritate micilor pietoni și să respecte regulile de circulație.

Pentru un drum spre școală și spre casă în siguranță, Poliţia recomandă elevilor:

– să circule numai pe trotuare;

– să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje rutiere;

– să traverseze strada după ce s-au asigurat temeinic, doar la trecerile semaforizate și doar la culoarea verde a semaforului;

– acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor şi cât mai aproape de marginea acestora.

Totodată, Poliția oferă și câteva recomandări pentru părinți:

– supravegheaţi în permanenţă modul în care copiii respectă regulile de deplasare pe drumul public;

– amintiţi-le mereu regulile de circulaţie şi importanţa respectării acestora, prin oferirea unor exemple de bună conduită în trafic.

You may also like

Comments are closed.

By