O fetiță de 3 ani din Strășeni, lovită de o șoferiță: Este în comă la spital

accident_0

O minoră în vârstă de trei anișori se zbate între viață și moarte, după ce a fost lovită de un automobil. Accidentul a avut loc duminică, 6 august, în jurul orei 12:25, în localitatea Sireți din raionul Strășeni, notează Today.MD.

Copila a fost lovită de un automobil de model Mitsubishi la volanul căruia se afla de o șoferiță în vârstă de 29 de ani. În urma impactului, fetița a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Strășeni unde a fost diagnostică cu o comă cerebrală.

Solicitat telefonic, Iurie Catan, șeful IP Strășeni, a declarat pentru Today.MD că părinții fetiței sunt plecați la muncă peste hotare, iar aceasta a fost lăsată în grija unei rude.

„Lăsată fără supraveghere, fetița, în timp ce se juca, a ieșit pe traseu și a fost lovită de un automobil. Preliminar se cunoaște că aceasta este în stare gravă, se află în comă. Victima a fost transportată de la Spitalul raional Strășeni la Centrul Mamei și Copilului din Capitală”, a precizat Catană.

Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

You may also like

Comments are closed.

By