Nou șef la Agenția pentru Eficiență Energetică. Instituția este acum condusă de Alexandru Ciudin

ciudin

Prin ordinul ministrului Economiei, Alexandru Ciudin a fost numit în funcția de director al Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE).

Alexandru Ciudin a absolvit Facultatea de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative, fiind specializat în domeniul guvernării, administraţie și managementului public şi privat. Ulterior, a obținut titlul de master în Relații Internaționale avînd orientare spre aspecte de cercetare a politicilor internaţionale, strategiilor şi tacticilor folosite în relaţiile internaţionale, cooperării bilaterale şi multilaterale și evoluţia situaţiei internaţionale.

„Am primit această desemnare drept o oportunitate de a-mi valorifica cunoștințele și experiența acumulată în calitate de consilier raional, cît și angajat al SA „Moldovagaz”, pentru a contribui la modernizarea domeniului eficienţei energetice şi energiei regenerabile din țara noastră. Împreună cu echipa, suntem pregătiți să ne implicăm activ în realizarea tuturor obiectivelor de bază ale Agenției și implementarea politicii statului în domeniul eficienţei energetice şi al surselor regenerabile de energie”, a declarat Alexandru Ciudin.

Conform Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Eficienţă Energetică, directorul trebuie să fie cetăţean al Republicii Moldova, să aibă studii superioare în domeniile tehnic, economic sau juridic şi calificarea giei, în alte organisme internaţionale în domeniul eficienţei energetice şi utilizării surselor regenerabile de energie.

You may also like

Comments are closed.

By