Mai multe persoane s-au intoxicat la o nuntă din mun. Chișinău. Patronii localului: Au venit intoxicați

9963186163_381b2f2b7d_c

Mai multe persoane au fost internate la spital cu intoxicații după o nuntă care s-a jucat vineri la un restaurant din Grătiești, municipiul Chișinău. Este vorba despre 22 persoane, între care mireasa, nașul și doi copii de 4 şi 8 ani, care au fost diagnosticate cu dureri abdominale, grețuri, vomă și diaree.

Nunta ar fi avut loc la restaurantul „Ecaterina”. După incident, specialiștii Centrului de Sănătate Publică din Chișinău au efectuat verificări unde au constatat mai multe nereguli, activitatea localului fiind suspendată până la elucidarea circumstanțelor în care s-au otrăvit nuntașii.

Probele investigațiilor microbiologice vor fi gata în decurs de 10 zile.

„Noi suspendăm activitatea pe motiv că sunt preconizate ceremonii și săptămâna aceasta. Până nu se vor conforma, nu le vom permite”, a spus Luminița Suveică, directorul Centrului Municipal de Sănătate Publică, în cadrul ședinței de astăzi a Primăriei Chișinău.

Contactată de portalul Deschide.MD, fiica patronilor restaurantului „Ecaterina”, Cristina Tcaciuc, a declarat că cele 18 persoane fac parte din „Oastea miresei” și ar fi venit de la Nisporeni deja intoxicați. Toți au început să se simtă rău pe parcursul serii, în scurt timp după ce au ajuns în local.

„Este foarte straniu că nici lucrătorii noștri, nici persoanele care au venit de pe loc nu au avut nicio simptom de intoxicație. Toți cei care au început să se simtă rău au fost veniți din partea miresei, din orașul Nisporeni. Eu presupun că acolo au consumat careva bucate care le-ar fi provocat această intoxicație”, a precizat Taciuc.

foto: nunta.md

You may also like

Comments are closed.

By