Fostul șef al delegației UE, Pirkka Tapiola, decorat cu distincția „Ordinul de Onoare” de către Igor Dodon

dodon tapiola

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Pirkka Tapiola cu ocazia încheierii mandatului de Şef al Delegaţiei UE în Republica Moldova.

Șeful statului a mulțumit diplomatului pentru aportul său semnificativ în dezvoltarea relaţiilor între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, precum și pentru cooperare în realizarea mai multor proiecte.

„Am mulțumit diplomatului pentru aportul său semnificativ în dezvoltarea relaţiilor între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, precum și pentru cooperare în realizarea mai multor proiecte în diverse domenii de interes comun, inițiate cu suportul personal al dlui Ambasador.
De asemenea, am menționat că dl Tapiola este unul din ambasadorii care a încercat și i-a reușit să excludă geopoliticul din relațiile noastre. Anume dumnealui, în anul 2015 a transmis la Bruxelles mesajul că Republica Moldova trebuie să se axeze pe reforme și nu pe lozinci. I-am urat succes domnului Pirkka Tapiola în noua sa funcţie de Şef al Delegaţiei UE în Bangkok, Thailanda”
, a scris Dodon pe Facebook.

Totodată, Igor Dodon și-a exprimat încrederea că odată cu numirea noului ambasador, dinamica pozitivă a relațiilor de colaborare va continua.

În semn de profundă gratitudine pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de punere în aplicare a reformelor, pentru eforturile susținute în promovarea valorilor democratice și activitate intensă în vederea sporirii prestigiului țării pe arena internațională, șeful statului i-a conferit fostului șef al delegației UE, Pirkka Tapiola, distincția „Ordinul de Onoare”.

20914336_2046829492009712_6865214778193125554_n

dodon tapiola.jpg5

dodon tapiola.jpg555

5

You may also like

Comments are closed.

By