Fostul director al Centrului de Medicină Legală, adjunctul şi un angajat al CML, reţinuţi în dosarul ce vizează laboratorul pentru efectuarea testelor ADN

53243799.jpg.CROP.rectangle3-large

Ex-directorul Centrului de medicină legală, actualul adjunct al directorului CML şi un specialist din cadrul instituţiei au fost reţinuţi astăzi de către procurorii anticorupţie şi CNA.

Aceştia sunt bănuiţi de depăşirea atribuţiilor de serviciu, exprimate prin trucarea licitaţiei de achiziţionare a echipamentului pentru laboratorul în care urmau să fie efectuate teste ADN. Prin acţiunile sale intenţionate, persoanele menţionate ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de aproximativ 10 000 000 de lei.

Urmărirea penală a fost pornită de Procuratura Generală la 27 mai 2015 pe faptul săvârşirii de către persoane publice a unor acţiuni care depăşesc, în mod vădit, limitele drepturilor şi atribuţiilor, soldate cu urmări grave. În cadrul procesului penal, s-a stabilit că, în perioada anului 2013, vice-directorul Centrului de Medicină Legală (CML), acţionând de comun acord cu directorul CML, alţi angajaţi ai Centrului şi ai Ministerului Sănătăţii, a comis, prin participaţie, infracţiunea de depăşire a atribuţiilor de serviciu în următoarele circumstanţe:

În conformitate cu Strategia de reformare a sectorului justiției pentru anii 2011-2016, s-a prevăzut consolidarea capacităților de expertiză medico-legală a laboratoarelor (analiza ADN) prin procurarea echipamentului necesar care ar permite efectuarea expertizei genetice în Republica Moldova, ceea ce ar facilita procesul de investigare a infracțiunilor cu acumularea probelor din punct de vedere științific și probarea exclusivă prin intermediul expertizei medico-legale.

La data de 14 mai 2013, prin ordinul ministrului Sănătăţii, a fost instituit grupul de lucru pentru consolidarea capacităţilor Centrului de Medicină Legală în domeniul efectuării cercetării genetice, iar controlul asupra implementării proiectului a fost pus în sarcina directorului CML. O lună mai târziu, pentru realizarea proiectului s-a dispus alocarea a 9 781 000 de lei, iar pe 30 octombrie, prin ordinul şefului CML, a fost constituit grupul de lucru pentru achiziţii publice, misiunea căruia era selectarea companiei care urma să livreze echipamentul genetic medico-legal.

Astfel, pe parcursul lunilor iunie-august 2013, un specialist al CML, acţionând din numele şefilor săi, ar fi dat asigurări unei companii din România că o va favoriza la licitaţia pentru procurarea echipamentului necesar pentru dotarea laboratorului ADN. Pentru confirmarea spuselor sale, acesta le-a organizat reprezentanţilor companiei române vizite neprotocolare la Ministerul Sănătăţii şi la Centrul de Medicină Legală.

În urma discuţiilor, s-a convenit elaborarea caietului de sarcini în aşa fel încât parametrii şi specificaţiile tehnice ale utilajului solicitat să coincidă cu cele ale utilajului medical care urma a fi propus de către ofertantul din România. Ca rezultat al acţiunilor infracţionale ale grupului menţionat, a fost organizată o licitaţie neloială, concertată, cu minimizarea concurenţei şi facilitarea apriori a agentului economic.

Potrivit materialelor cauzei, deşi factorii de decizie ai CML cunoşteau cu certitudine că echipamentul menţionat la licitație nu este suficient pentru operaţionalizarea unui laborator de genetică judiciară pentru identificare umană, utilajul a fost achiziţionat contra sumei de 9 763 800 de lei. De asemenea, s-a stabilit că tehnologia care urma să fie aplicată de acest laboratornu este validată de comunitatea științifică internațională pentru identificarea umană (HID). Astfel, fără procedura de validare, nu poate fi efectuată procedura de acreditare a laboratorului, iar rezultatele obţinute într-un laborator nevalidat şi neacreditat sunt nule.

În prezent, investigaţiile în acest caz continuă, mai multe persoane urmând să fie audiate.

You may also like

Comments are closed.

By