Fostul comisar de Străşeni, reţinut într-un dosar de corupţie. Ar fi pretins 13 500 de euro

cna

Fostul şef al Inspectoratului de poliţie Străşeni a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie, fiind bănuit de corupere pasivă. Acesta ar fi estorcat 3 500 de euro, iar mai târziu, alte 10 000 de euro, de la soţia unui bărbat, cercetat penal pentru huliganism.

Fostul comisar ar fi pretins banii pentru a soluţiona două probleme: una legată de modificarea măsurii preventive din arest în arest la domiciliu, iar cea de-a doua – soluţionarea definitivă a dosarului.

Astăzi, mai multe percheziţii au fost operate la domiciliile şi birourile unor poliţişti, suspectaţi că ar fi acţionat în complicitate cu principalul bănuit, dar şi acasă la ultimul. În urma percheziţiilor, au fost ridicate telefoane şi alte mijloace de comunicare. În prezent, două persoane sunt audiate, iar fostul şef al IP Străşeni a fost deja plasat în izolatorul CNA.

Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 324 Cod penal – corupere pasivă. Dacă va fi găsit vinovat, omul legii riscă până la 15 ani de închisoare.

You may also like

Comments are closed.

By