Cutremur devastator în China: Cel puțin cinci morți și zeci de răniți

china-reu-2

UPDATE // 9 august // Potrivit unui bilanț provizoriu difuzat miercuri dimineața, acest cutremur s-a soldat cu cel puțin 13 de morți și 175 răniți.

Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a înregistrat marți seară în provincia Sichuan din sud-vestul Chinei, potrivit China Earthquake Networks Center (CENC), citat de Xinhua. Conform institutului geologic american USGS, seismul a măsurat 6,5 grade – transmit agențiile internaționale de presă.

Cutremurul a provocat decesul a cel puțin cinci victime și 60 de răniți, însă autoritățile se tem că până la 100 de persoane și-ar fi pierdut viața, iar alte câteva mii ar fi putut fi rănite, informează AFP.

Seismul s-a produs la ora locală 19:19 (13:19 GMT) în apropierea parcului național Jiuzhai Valley.

Unda de șoc a fost simțită și în Beijing, aflat la o distanță de 1.200 de km, citează Agerpres.ro.

Screenshot_2

Autoritățile chineze au decretat cel mai înalt nivel de alertă în urma cutremurului de astăzi. Echipe de salvare au fost trimise în regiunea afectată pentru a demara operațiunile de urgență.

Potrivit analizei preliminare a autorităților chineze, aproximativ 130.000 de locuințe au fost afectate, informează AFP.

You may also like

Comments are closed.

By