Conducerea țării a depus flori cu ocazia sărbătorii ”Limba noastră” (FOTO)

depuneri flori ziua limbii

Președintele Igor Dodon, speakerul Andrian Candu, premierul Pavel Filip, membri ai Guvernului, deputaţi, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale, oameni de cultură etc., au depus flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt și la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor cu ocazia sărbătorii ”Limba noastră”.

„Este o sărbătoare a limbii noastre istorice, așa cum a vorbit-o și marele domnitor Stefan cel Mare si Sfint – limba moldovenească. Așa cum este specificat și în Constituția Republicii Moldova.
Să respectăm Constituția, să ne cunoaștem limba și să ne-o iubim, pentru că ea e parte a istoriei noastre de veacuri”
, a scris Igor Dodon pe Facebook.

„Oriunde ne-am afla în lume, limba noastră înseamnă pentru fiecare dintre noi, acasă. Îi omagiem azi pe cei care au luptat să menţină vie esența acestui popor şi ne-au dăruit un bogat patrimoniu cultural şi suntem cu gândul alături de miile de cetăţeni din diaspora care, cu mândrie, vorbesc limba română şi îşi cresc copiii în spiritul tradiţiilor naţionale. Aceasta nu este doar sărbătoarea limbii noastre, este, alături de Ziua Independenţei, un exemplu de curaj și un îndemn la unitate”, a scris, pe rețeaua de socializare, Pavel Filip.

21149963_1892349224339296_8589302331906999316_n

21150392_1546479195374602_8181314526902863035_n

21106567_1546479315374590_1421606005635920799_n

21151585_1546479335374588_8067850856885422805_n

21192612_1892349244339294_6114255142945499499_n

21230785_1892349227672629_6197370888187517101_n

21231800_1546479215374600_9123033159305040485_n

21271314_1546479162041272_8607327945701723435_n

21272256_1546479158707939_2507014896668580449_n

depuneri flori ziua limbii

foto-_j0a7073

foto-_j0a7084

foto-_j0a7091

foto-_j0a7097_0

foto-_j0a7177

You may also like

Comments are closed.

By