Un bărbat din Hâncești va sta 30 de ani la pușcărie. Și-a omorât cumnata cu toporul

topor

Un locuitor al raionului Hînceşti va sta 30 de ani după gratii, după ce acum două luni şi-a omorît cu o deosebită cruzime cumnata.

Procurorii au demonstrat că pe 1 mai 2017, inculpatul, care locuia cu cumnata sa într-o gospodărie din satul Mireşti, i-a aplicat femeii multiple lovituri cu un topor, în rezultatul cărora, victima a decedat.

Potrivit probelor, inculpatul deseori îşi maltrata cumnata, în vîrstă de 41 de ani, pe motiv că aceasta refuza sa-i cumpere ţigări şi alcool.

Acum patru ani, inculpatul, în vîrstă de 62 de ani, a fost eliberat din închisoare după ce şi-a ispăşit pedeapsa de 11 ani pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale a unei persoane.

Respectiva cauză penală a fost expediată în judecată pe 19 iulie curent, iar peste 2 zile a fost emisă sentinţa de condamnare.

You may also like

Comments are closed.

By