Restricţii de circulaţie pe bd. Ștefan cel Mare. Dodon dă concert în PMAN

politia

Între orele 15:00 – 23:00, bulevardul Ștefan cel Mare din capitală va fi închis pentru transport în contextul desfășurării unui concert în Piața Marii Adunări Naționale, organizat de Igor Dodon.

Este vorba de festivalul de tineret „Generația Viitorului“, care se desfășoară sub egida Președintelui RM, la care vor evolua vedete din Rusia, România, Republica Moldova: trupa ”A’Studio”, ”Градусы“, ”SunStroke Project”, Elena Temnikova, Randi, Mot și DJ.MEG.

Inspectoratul Național de Patrulare recomandă pietonilor să circule doar pe trotuare şi să traverseze strada prin locurile marcate, iar conducătorilor auto să manifeste răbdare în timpul circulației.

INP atenționează că, în timpul desfășurării concertului este interzisă deținerea de arme, orice altfel de substanțe interzise și obiecte ce pot pune în pericol viața sau sănătatea oamenilor, cât și folosirea băuturilor alcoolice.

În perioada desfășurării concertului ofițerii INP vor asigura securitatea publică şi personală a cetăţenilor, vor preveni şi contracara posibilele încălcări ale ordinii de drept. În acest scop, vor fi dislocate echipaje pedestre și de patrulare mobilă care vor dirija fluxul participanţilor la trafic şi vor redirecţiona deplasarea transportului pe parcursul desfăşurării evnimentului, pentru a nu admite crearea ambuteiajelor şi periclitarea circulaţiei rutiere.

You may also like

Comments are closed.

By