Poliţia a reţinut o femeie după ce a buzunărit doi pasageri din microbuzul 162 // VIDEO

Screenshot_5

O femeie a fost reținută în flagrant după ce ar fi sustras două portmonee, în timp ce se deplasa cu maxi-taxi de pe ruta 162. Victimele s-au dovedit a fi originare din raionul Ialoveni, cu vârstele 22 ani şi respectiv 52 ani.

Potrivit lor, suma pagubei materiale ar fi de aproximativ 9 000 lei. Bunurile sustrase au fost depistate asupra suspectei şi returnate victimelor.

În cadrul audierilor bănuita, de 36 de ani, şi-ar fi recunoscut vinovăţia, fiind reţinută pe un termen de 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău. Ulterior, poliţiştii au desfăşurat percheziţii autorizate la domiciliul ei, unde au fost depistate nişte bunuri materiale şi câteva portmonee a căror provenienţă n-a fost demonstrată.

Ea este cercetată penal pentru pungăşie şi riscă închisoare de pînă la 4 ani cu amendă în mărime de la 11 000 lei la 27 000 lei.

You may also like

Comments are closed.

By