Doi minori au furat un automobil şi l-au abandonat în comuna Bubuieci

Рисунок1-22

Doi minori cu vârstele de 14 ani şi respectiv 15 ani, originari din raioanele Străşeni şi Calaraşi, au fost reţinuţi şi documentaţi pentru răpirea unui automobil de model “VAZ 2107”. Incidentul a avut loc la finele lunii iunie curent.

Ce doi au fost observați de un echipaj al poliției pe strada Ion Creangă din sectorul Buiucani în jurul orei 04.00. La apariţia poliţiştilor, minorii au accelerat pe pedală şi s-au deplasat cu viteză excesivă în direcţia comunei Bubuieci. Poliţiştii i-au urmărit până la intrarea în localitate unde cei doi au părăsit automobilul şi au fugit pe un câmp într-o direcţie necunoscută.

Potrivit oamenilor legii, în timpul deplasării, minorii ar fi creat situaţii periculoase de accident.

Ulterior, indivizii au fost localizaţi şi escortaţi la Inspectorat pentru documentare. Ambii şi-au recunoscut complicitatea.

Forţele de ordine au stabilit că minorii au pătruns în automobil prin forţarea parbrizului lateral, iar motorul l-ar fi pornit de la firele electrice. În acest context a fost dispusă iniţierea unei cauze penale pentru răpirea mijlocului de transport, care prevede o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 3 ani până la 5 ani.

You may also like

Comments are closed.

By