Au fost prinși indivizii surprinși de camere după ce au jefuit două femei în stradă (VIDEO)

Рисунок1-21

Ofiţerii de investigaţii ai Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău de comun cu poliţiştii sectorului Râşcani au identificat presupuşii jefuitori, care acum o săptămână au atacat prin surprindere şi au jefuit de lănţişoare din aur două femei. Atacatorii au fost surprinși de camerele de supraveghere.

Cei doi au fost localizaţi şi reţinuţi pe o stradă din Capitală, fiind încătuşaţi şi reţinuţi pe un termen de 72 de ore în izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău. Ei s-au dovedit a fi cu vârstele de 19 ani şi respectiv 21 ani.

Conform informaţiilor preliminare acumulate, bănuiţii ar fi fost implicaţi la comiterea a cel puţin zece jafuri stradale, victimele căror au fost doar femei, fiind deposedate de lanţurile din aur de la gât.

Conform legislaţiei penale în vigoare făptaşii riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 ani până la 7 ani.

You may also like

Comments are closed.

By