Un nou program pentru susţinerea agriculturii, în valoare de circa 24 milioane de dolari SUA

tractor cimp

Executivul a aprobat, în cadrul şedinţei de astăzi, proiectul de lege pentru ratificarea unui nou Acord de finanțare cu Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă pentru realizarea Proiectului de Rezilienţă Rurală – IFAD VII. Bugetul total al proiectului este de 23,7 milioane de dolari SUA, dintre care 5,5 milioane de dolari SUA sub formă de grant.

Proiectul are drep scop oferirea unei surse de finanţare accesibilă şi pe termen lung pentru fortificarea rezilienţei la schimbările climaterice în agricultură.

Astfel, este prevăzută construirea a 24 reţele de aprovizionare cu apă pentru irigare pentru 75 de producători agricoli, reabilitarea a 12 segmente de drum pentru facilitarea accesului agricultorilor la zonele de producere, de care vor beneficia 50 întreprinderi şi peste 1200 familii din 12 sate. Granturi pentru realizarea măsurilor de îmbunătăţire a rezilienţei la schimbările climatice vor primi aproximativ 420 de fermieri, iar de credite în condiţii preferenţiale vor beneficia peste 450 de micro-antreprenori, 150 de tineri antreprenori şi cel puţin 20 de întreprinderi mici şi mijlocii.

De asemenea, pentru diminuarea efectului de erodare a solului şi micşorarea impactului produs de schimbările climaterice, în cadrul proiectului va fi finanţată construcţia şi reabilitarea lacurilor de acumulare a apei de la precipitaţii cu o suprafaţă de peste 30 de hectare, vor fi plantate/reabilitate 200 de hectare de fâşii forestiere şi 200 de hectare de terenuri înierbate.

Perioada de implementare a Acordului este de şase ani, urmând să fie finalizat în anul 2022. Gestionarea acestuia va fi asigurată de către actuala Unitate Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD în Moldova.

You may also like

Comments are closed.

By