Sfaturi pentru șoferi de la INP în timpul caniculei

politia transport trseu

Inspectoratul Național de Patrulare recomandă conducătorilor auto ca, în zilele caniculare, să își planifice pe cât posibil deplasările cu autovehiculul în afara intervalului orar 10.00 – 18.00.

Pentru a evita situațiile neplăcute și periculoase, INP recomandă șoferilor:

– în cazul în care autovehiculul a staționat la soare, înainte de plecarea la drum, porniți instalația de climatizare;

– să protejeze de razele soarelui copiii și persoanele de vârsta a treia aflați printre pasageri;

– la drum lung, se recomandă opririle dese în vederea repausului şi hidratării conducătorului de autovehicul, iar staționarea autovehiculul să fie efectuată în zone umbrite;

– șoferii să adapteze viteza autovehiculelor la condițiile meteo-rutiere şi să păstreze o distanță suficientă față de autovehiculul care circulă înainte, întrucât temperaturile mari înregistrate la nivelul părții carosabile sunt factor determinant în scăderea aderenței pneurilor și implicit în creșterea spațiului de frânare.

Menționăm că, pentru săptămâna viitoare meteorologii prognozează maxime de până la +35 de grade.

Screenshot_1

You may also like

Comments are closed.

By