Partidele lui Usatîi și Năstase vor schimbarea sistemului electoral dar au condiții

nastase, dodon, usatii

Partidul Demnitate și Adevăr și formațiunea lui Renato Usatîi, Partidul Nostru ar fi de acord cu introducerea sistemului mixt de vot, dar consideră că acum nu este momentul pentru aceasta. Despre acest lucru au declarat reprezentanți celor două formațiuni – Alexandru Slusari și Dumitru Ciubașenco în timpul unei dezbateri la Bălți organizată de Asociația Prmo-Lex.

Ciubașenco, cel care anterior a candidat pe listele electorale ale PLDM la funcția de deputat, formațiune care a organizat și colectare de semnături în favoarea sistemului electoral mixt, a declarat că formațiunea pe care reprezintă acum nu se opune modificării, doar că acum nu este timpul potrivit.

„Nu am spus că suntem împotriva modificării sistemului electoral. Chiar și Comisia de la Veneția nu este împotrivă, doar spune că nu se recomandă în momentul actual. Noi suntem gata să examinăm posibilitatea modificării sistemului electoral, dar nu în condițiile actuale”, a declarat Ciubașenco.

Și Alexandru Slusari, reprezentantul PPDA, formațiune creată din Platforma Demnitate și Adevăr, ai cărei lideri cereau în PMAN modificarea sistemului electoral, susține că deși în prezent partidul său organizează proteste anti-modificarea sistemului electoral, în realitate nu s-ar opune unui asemenea proiect. Condițiile invocate de Slusari sunt ca PPDA să fie la guvernare și să fie organizat un referendum în privința acestui subiect.

Și Ciubașenco a sugerat că împreună cu PPDA la guvernare și alte formațiuni precum PAS și PCRM ar fi de acord să promoveze un proiect de modificare a sistemului electoral.

În replică, ministrul Justiției Vladimir Cebotari a menționat că de fapt formațiunile politice nu sunt atât împotriva proiectului de modificare a sistemului electoral, cât sunt deranjate de cine este autorul inițiativei.

O bună parte a societății dorește o schimbare a modului în care sunt aleși deputații, dar discuțiile trebuie continuate, a concluzionat reprezentantul Promo-Lex, Nicolae Panfil. „O mare parte a societății este de acord că schimbări trebuie făcute. Căutați vă rog compromisul în interiorul clasei politice”, a declarat Panfil, chemând la continuarea dezbaterilor.

You may also like

Comments are closed.

By