O moldoveancă a fost RĂNITĂ în timpul atacului produs într-un restaurant românesc din Franţa (VIDEO)

Screenshot_2

Printre victimele atacului cu cocktail Molotov, care a avut loc în restaurantul românesc „Transilvania” din Franța, se numără și o moldoveancă, anunță Ministerul de Externe. Femeia era angajată a localului.

Ministerul și Ambasada Republicii Moldova la Paris menţin legătura permanentă cu autoritățile franceze pentru obţinerea informaţiei relevante cu privire la acest caz, confirmarea cetățeniei victimelor, precum și se interesează de evoluţia stării de sănătate a victimelor, internate într-un spital francez pentru recuperare.

Pentru informaţii suplimentare, cetăţenii moldoveni se pot adresa la Ambasada Republicii Moldova la Paris.

Adresa: str. 22 Rue Berlioz, 75116, Paris.
Te.:  + 33 1 40 67 11 20
E-mail: paris@mfa.md

De asemenea, cetăţenii Republicii Moldova pot contacta:

Centrul de Apel al MAEIE: de luni până vineri, între orele 08.00-17.00, la numărul de telefon 080090990, din Republica Moldova (apel gratuit de la telefonul fix) şi la numărul +373 22 788 722, dacă efectuează apelul din străinătate (tarif standard).

Amintim că atacul cu cocktail Molotov s-a produs ieri, la ora 20.30, în localitatea Aubervilliers din Franţa. Trei indivizi cu cagule pe față au intrat în restaurant unde au pulverizat gaze lacrimogene, au vărsat combustibil şi au dat foc la bar, masa de biliard, unui dulap şi scărilor. Clienţii şi personalul au fost astfel prinşi într-o capcană în flăcări din care nu puteau să iasă. Oamenii ieşeau tuşind sau chiar cuprinşi de flăcări.

Localul a ars în întregime, iar în total 12 persoane au fost duse la spital, printre care trei români, angajați ai localului, și șase ofițeri de poliție. Trei persoane sunt în stare foarte gravă la spital.

Potrivit unei versiuni preliminare, ar fi vorba de un jaf eșuat.

You may also like

Comments are closed.

By