Năstase i-a arătat Maiei unde îi este locul!

nastase3

Așa cum era și de așteptat, disensiunile dintre cele câteva partide de opoziție care au organizat în spatele societății civile protestul de duminică, nu au întârziat să apară. Andrei Năstase, liderul PPDA a încălcat înțelegerile anterioare ceea ce a deranjat-o pe Maia Sandu, care a uitat chiar și că Năstase s-a retras în favoarea ei la prezidențiale.

Andrei Năstase a cerut insistent duminică să i-a cuvântul la acțiunea de protest din fața Parlamentului și l-a primit aproape cu forța, deși a existat o înțelegere dintre organizatorii din societatea civilă și liderii de partid ca ultimii să nu ia cuvântul pentru a nu reducerea credibilitatea protestelor. Cei care au plănuit aceste acțiuni încercau să le prezinte ca pe acțiuni care au emanat din rândul societății civile.

Dacă la protestul anterior Năstase s-a ținut de cuvânt, la cel de duminică, în condițiile în care ratingul său personal și cel al partidului orbitează în jurul cifrei de 2%, n-a mai putut răbda și s-a rupt la microfon pentru a se arăta în fața societății ca principal reprezentant al opoziției.

Gestul lui Năstase a enervat-o la culme pe Maia Sandu, care nu a procedat la fel, pe de o parte pentru a arăta că ea se tine de cuvânt, iar pe de alta pentru că nici nu avea pregătit un discurs, având în vedere că că exista înțelegerea să nu iasă la microfon.

Astfel, acțiunile de protest amplifică disensiunile majore care există între partidele de opoziție și faptul că deși promovează în unele cazuri același mesaje, au interese ascunse diferite. Iar gestul lui Năstase din toamnă, atunci când s-a retras în favoarea Maiei Sandu nu a fost unul de consolidare a opoziției, dar o decizie asumată, având drept scop să ascundă adevăratul rating- foarte mic – pe care îl are.

Pe de altă parte, societatea civilă din teritoriu a demonstrat duminică faptul că manifestații ample pot fi organizate fără eforturi mari și fără susținerea partidelor politice. În trei raioane – la Edineț, Ialoveni și Cahul au avut loc trei manifestații, organiazte aproape spontan, cu efoturi minime, la fiecare din acestea participând câte cel puțin 10.000 de personae, adică peste 30.000 în total, potrivit datelor poliției. Iar singura explicație a acestei prezențe massive este mesajul care i-a adunat pe cetățeni – necesitatea schimbării clasei politice prin modificarea sistemului electoral.

sursa: hotnews.md

You may also like

Comments are closed.

By