„LIKBEZ” de 100 de milioane de la Valeriu Ghilețchi pentru jurnaliști

ghiletchi

Deputatul Valeriu Ghilețchi explică într-o postare pe facebook cum stau defapt lucrurile în mediatizarea cazului finanțării în valoare de 100 de milioane de Euro din partea UE. După ce ieri o bună parte din presă a emis știri despre faptul că UE a amânat acordarea acestei finanțări, Ghilețchi, care a ascultat toate luările de cuvânt din cadrul plenului Parlamentului European a decis să facă lumină și să ne spună cum stau exact lucrurile. Într-o postare pe facebook acesta explică punctual detaliile pe care presa gata să cadă în patima fake-news le-a omis, schimbând sensul și mesajul.

Recent m-am întors din SUA. M-am convins odată în plus că, în goana după titluri atractive gen „breaking news”, presa de pretutindeni nu are probleme să recurgă la „fake news”, lucru regretabil, de altfel. Nu poți consolida democrația prin asemenea abordări. Am observat azi că o bună parte a presei noastre a titrat că „Parlamentarii europeni au amânat acordarea asistenței financiare aprobate în ianuarie 2017 pentru Republica Moldova”.
În primul rând, asistența nu a fost aprobată în ianuarie, așa cum se sugerează. Dacă era aprobată în ianuarie, nu mai era nevoie de votul Parlamentului European. În al doilea rând, nu există nici o decizie a Parlamentului European privind amânarea acordării ajutorului financiar pentru RM. În al treilea rând, nu există nici un document al Parlamentului European, care ar face legătură între acordarea ajutorului financiar și modificarea Codului Electoral. În al patrulea rând, Comisarul Styliandes chiar acum afirmă în plenul Parlamentului că nu este competența UE să dicteze ce sistem electoral să accepte o țară sau alta.
Iată însă ce există: a fost amânat trialogul între reprezentanții Parlamentului European, ai Comisiei Europene și ai Consiliului European, dar și această amânare nu este cu „cel puțin o lună”, cum se afirmă în știre, ci cu două săptămâni și două zile. Este mai mult o amânare tehnică, care evident poate avea și o componentă politică, deoarece avem de a face cu instituții politice. După trialog, proiectul coordonat va fi supus votului în Comisia INTA (comisia privind comerțul internațional), și abia după acest vot proiectul va ajunge pe agenda plenului Parlamentului European. Calendarul acestor procese decizionale este deja stabilit.
Știind însă că „cel rău” se ascunde în detalii, consider că detaliile și precizia cu care ele sunt transmise contează foarte mult. De aceea, dacă presa noastră nu vrea să cadă în ispita „fake news”, ar fi bine să revină asupra acestor precizări.
Valeriu Ghilețchi
Deputat în Parlamentul RM

În același context, amintim că anterior Comisia Europeană a cerut Parlamentului European să nu tergiverseze acordarea asistenței financiare de 100 de milioane de euro pentru R. Moldova.

„Sperăm ca între co-legislatori să se ajungă rapid la un acord, astfel încât să evităm orice amânare nedorită a asistenței macrofinanciare” a declarat Europei Libere la Bruxelles Annika Breidthardt, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene. Declarația sa a venit după ce două grupări din legislativul UE, PPE și ALDE, au făcut demersuri pentru amânarea acordării asistenței financiare acordate de UE Chișinăului, în semn de dezacord cu încercarea Partidului Democrat de a schimba sistemul electoral.

You may also like

Comments are closed.

By