Foști angajați ai MAI – capii firmelor de TAXI din Chișinău și Bălți. Au prejudiciat statul cu aproape 15 milioane de lei

politia taximetristi.jpg55556

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Penale (PCCOCS) și Direcția Investigarea Fraudelor Economice au destructurat un grup criminal care deținea piața taximetriei în Capitală și la Bălți. Din grupare făceau parte nouă persoane, majoritatea fiind foști angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și, tot ei, foști administratori și contabili ai firmelor de taxi.

Potrivit PCCOCS, agențiile de taxi implicate în schemă dețineau piața taximetriei în proporție de 90 la sută. În perioada 2015-2017, membrii grupării au gestionat 19 agenții de prestare a serviciilor de taxi care au avut drept scop eschivarea de la achitarea taxelor în bugetul de stat.
În rezultat, bugetul statului a fost prejudiciat cu circa 15 milioane de lei.

„La moment, agențiile de taxi sunt înregistrate pe numele unor persoane interpuse, din pături vulnerabile. În realitate, activitatea criminală este gestionată de 9 pers care dețin documente financiare, contabile, cheile electronice. Ca urmare a perchezițiilor au fost ridicate și au fost puse sechestre pe bunurile dobândite ilegal sau înregistrate pe persoane terțe”, a declarat procurorul Vitalie Busuioc în cadrul unei conferințe de presă.

„Angajarea șoferilor la întreprinderile implicate în schemă se făcea cu o condiție: zilnic urmau să achite plăți de la 700 până la 1700 lei per tură. Indiferent de suma obținută, în contabilitate erau reflectate doar sumele ce reieșeau din bonurile fiscale eliberate, de la 150 până la 350 de lei. Banii în numerar erau transmiși persoanelor responsabile care țineau evidența. S-a mai stabilit că, în cadrul întreprinderilor, numărul real al angajaților și a unităților de transport era de câteva ori mai mare decât cel indicat”, a adăugat procurorul PCCOCS, Constantin Miron.

Pe parcursul zilei de ieri au fost efectuate 34 de percheziții la domiciliile suspecțiilor, sediile agenților economici și la un sediu ascuns unde se ducea evidența contabilă. În cadrul operațiunii au fost ridicați 70 de saci cu documente contabile, registre, foi de parcurs, recipise, înscrisuri de ciornă, mijloace bănești, suporturi electronice, descifrări ale convorbirilor telefonice. La fel, au fost identificate și proprietățile de lux ale figuranților.

La moment, sunt reținute 6 persoane, bănuite de comiterea „evaziunii fiscale”, care prevede o pedeapsă până la 6 ani de închisoare sau amendă de la 3350 la 5350 u.c. cu privarea de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Totodată, procurorul Vitalie Busuioc a declarat că o parte dintre persoanele care urmau a fi reținute au fost anunțate din timp despre operațiune. Aceștia se află în căutare, iar PCCOCS a pornit o cauză penală pentru divulgarea urmării penale în privința persoanelor care au avut acces la informație.

You may also like

Comments are closed.

By