Contractul pentru reabilitarea drumului M3 va fi REZILIAT

18698533_1535848823104011_7562941383785626196_n

Contractul pentru reabilitarea drumului M3 va fi reziliat pe motiv că firma românească PA&CO International a executat lucrări de doar 3%, pe sectorele Ciumai-Vulcănești și Vulcănești-Cișmichioi, informează Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.

Contractul de reabilitare a fost semnat în martie 2014, iar lucrările urmau să fie date în exploatare, în august 2016.

În acest context, Administrația de Stat a Drumurilor a expediat nota de reziliere în atenția BERD, după receptionare, Banca va confirma lipsa de obiecții și decizia va fi notificată Antreprenorului PA&CO. Astfel, în timp de 14 zile, contractul va fi reziliat.

Valoarea lucrărilor de reabilitare a celor două sectoare de drum este de 18,8 mln de euro. Suma a fost oferită de BERD.

You may also like

Comments are closed.

By