MOBILIZARE GENERALĂ, de mâine, pentru lichidarea consecințelor intemperiei din aprilie

18056995_737139519790880_3940208528639358609_n

Prim-ministrul Pavel Filip a făcut astăzi un apel public privind mobilizarea tuturor forţelor în vederea înlăturării urmărilor intemperiei în municipiul Chișinău. Lucrările vor începe mâine dimineață.

„Lucrările încep mâine dimineaţa de la ora cinci și ne vom mobiliza ca în două zile să lăsăm orașul curat. Dacă nu reuşim în acest timp, vom extinde perioada de activitate. Vreau să menționez că nu este o intervenţie peste Primărie, ci un ajutor în contextul în care impactul este unul de proporţii”, a declarat Premierul într-un briefing de presă.

La lucrări vor fi antrenaţi peste 200 de profesioniști în curățarea arborilor, câteva sute de carabinieri și ostași ai Armatei Naționale, precum şi circa 100 de unități speciale de transport. Astfel, vor fi formate câte patru echipe de lucru pentru fiecare sector al oraşului, organizate în baza sectoarelor de poliţie ale municipiului Chişinău şi conduse de şefii acestora. Fiecare echipă va fi asigurată cu câte doi profesioniști cu motoferestrăie, două autobasculante, haine speciale şi produse alimentare şi îşi va desfăşura activitatea în raza sa de acţiune, astfel încât fiecare loc din municipiu să fie adus în ordine.

Totodată, Prim-ministrul a cerut locuitorilor capitalei să se abţină de la deplasări cu automobile, întrucât lucrările de curăţare presupun blocarea unor porțiuni de stradă şi să ofere acces autorităţilor în locurile unde sunt parcate maşinile.

„Apreciez spiritul dumneavoastră civic și implicarea în aceste zile, dar vă rog să țineți cont că există pericole iminente – copaci gata să cadă și linii de curent căzute care pot provoca daune considerabile. De aceea mă adresez să aveți răbdare și să fiți receptivi la solicitările poliției”, a subliniat Pavel Filip.

La fel, Prim-ministrul a solicitat o atenţie sporită privind supravegherea copiilor pe teritoriile periculoase, de către părinți şi conducătorii instituțiilor de învățământ.

You may also like

Comments are closed.

By