VIDEO // Evoluția urmăririi penale în cauza privind asasinarea liderului PD, Vlad Plahotniuc

omor plahotniuc

Conferință de presă privind evoluția urmăririi penale în cauza privind pregătirea de omor asupra lui Vlad Plahotniuc.

Amintim că doi moldoveni, unul dintre care se află la Mosocva, ar fi plătit killeri ca să-l omoare pe democratul Vlad Plahotniuc. Omorul urma să aibă loc la începutul acestei luni. Pe acest caz au fost reținute opt persoane la Chişinău, iar alte nouă, în Ucraina.

UPDATE // Inspectoratul Național de Investigații în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au avansat în investigarea dosarului tentativei de omor a unui lider politic din Republica Moldova.

Ca urmare a audierii persoanelor reținute și a analizei probelor acumulate în dosar, procurorii au pus sub învinuire pe una din persoanele care au comandat asasinatul. E vorba de autoritatea criminală Grigore Caramalac, care figurează și în alte dosare penale în care este acuzat de crime grave și deosebit de grave. Cetățeanul Grigore Caramalac este acuzat de organizarea săvârşirii omorului la comandă, precum și dirijarea realizării lui.

Potrivit mărturiilor depuse de către unul dintre principalii organizatori ai asasinatului eșuat, anume dosarele penale pe numele lui Grigore Caramalac sunt printre motivele comandării lichidării liderului politic, pe care autoritatea criminală îl consideră vinovat de intentarea cauzelor penale. Printre persoanele reținute sunt și apropiați ai autorității criminale respective, inclusiv un bărbat arestat în anii 90 împreună cu Grigore Caramalac.

Din audieri s-a stabilit că inițial li s-a comandat “avertizarea” politicianului, iar după ce le-au fost transmiși o parte din banii s-a insistat ca ținta să fie lichidată, chiar dacă și-ar fi pierdut viața mai mulți oameni. Atât expertiza prealabilă a armelor grele, care urmau să fie folosite pentru asasinare și care au fost ridicate de procurori, dar și mărturiile persoanelor reținute, arată că numărul victimelor ar fi fost mult mai mare. În mărturii se vorbește despre distrugerea totală a două etaje ale clădirii de oficii în care se afla ținta.

S-a mai constatat că pentru această operațiune se căuta și alt tip de arme grele și anume lansatoare de rachete de tip “Șmeli”, care pot distruge un imobil întreg. Unii organizatori ai asasinatului au mărturisit că se temeau că după realizarea acestei comenzi ar putea fi omorâți și ei pentru a fi șterse urmele.

Din informațiile preliminare, suma finală care urma să fie achitată tuturor persoanelor implicate în această acțiune criminală ar putea depăși un milion de dolari. Suma de 200 de mii de dolari, dintre care 100 de mii deja transmise, era destinată pregătirii operațiunii.

Menționăm, că procurorii și poliția din Moldova sunt în colaborare activă pe acest dosar cu colegii din Ucraina, care au furnizat informații și probe relevante. Investigația avansează, atât în Moldova, cât și în țara vecină.

La moment, se acumulează probe și în privința altor posibili comanditari ai asasinatului. La această etapă deocamdată nu pot fi făcute publice și alte nume, dar există indicii ale implicării în comandarea asasinatului și a altor persoane. Este un caz complex, există multe ore de interceptări audio și video, mărturii. Scopul instituțiilor de drept este să-i descopere pe toți cei implicați și să-i tragă la răspundere, conform legii.

You may also like

Comments are closed.

By