DETALII în cazul reținerii vicepretorului de Buiucani

catuse

Unul dintre vicepretorii Preturii Buiucani, Vasile Mistreanu, a fost reţinut, în această dimineaţă, de către procurori şi ofiţerii CNA într-un dosar de corupţie. Funcţionarul este bănuit că ar fi estorcat de la un agent economic 20 000 de lei pentru a-i rezolva o problemă ce ţine de instalarea unui gard de protecţie.

Vicepretorul ar fi susţinut că are influenţă asupra unor persoane publice din cadrul Preturii Buiucani şi că-i poate determina să autorizeze instalarea unui gard de metal pentru a izola zona dintre proprietatea privată a agentului economic de drumul public. Pentru a elibera actele necesare, funcţionarul ar fi cerut iniţial 10 000 de lei, dar autorizaţia nu a mai fost semnată.

După ce agentul economic a semnalat lipsa autorizaţiei, s-a adresat din nou vicepretorului. Acesta, însă, a estorcat alte 10 000 de lei pentru a soluţiona problema. Agentul economic a declarat însă că, după ce a refuzat să-i ofere mită, funcţionarul l-ar fi ameninţat că îi va crea probleme, în cele din urmă dând indicaţie să fie demolat gardul de metal.

Astăzi, ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au efectuat mai multe percheziţii la domiciliu bănuitului, în biroul de serviciu, dar şi în automobil. În prezent, el este plasat în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influenţă. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 6 ani de închisoare.

You may also like

Comments are closed.

By