Ucraina // O persoană a murit în incendiul de la depozitul de arme din Balakleia (VIDEO)

289507

O persoană și-a pierdut viața în incendiul gigant care a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la un depozit de arme și muniție din estul rebel al Ucrainei, și care a declanșat explozii în serie, au anunțat vineri autoritățile ucrainene. Kievul a ordonat închiderea spațiului aerian pe o rază de 40 de km în jurul zonei incendiului, la Balakleia, în apropiere de Harkov.

Printre principalele piste amintite de anchetatori figurează cea a unui dispozitiv exploziv lansat cu ajutorul unei drone asupra depozitului, a precizat un vice-ministru pentru infrastructură, Iuri Lavreniuc, citează hotnews.ro.

„Corpul unei femei născute în 1951, a fost găsit sub dărâmăturile unei case distruse” în urma exploziilor, a declarat șeful Serviciului pentru Situații de Urgență.

Incendiul a izbucnit în noaptea de miercuri spre joi, în depozitul de arme din Balakleia, unde sunt adăpostite peste 138.000 de tone de muniție și obuze, în principal de artilerie.

Circumstantele incendiului nu sunt clare deocamdată. Parchetul militar a deschis o anchetă pentru sabotaj și „neglijență”.

Mii de oameni au fost evacuați din localitatea Balakleia.

You may also like

Comments are closed.

By