România va dona R.Moldova 96 de microbuze pentru transportul elevilor

r

România va dona Republicii Moldova 96 de microbuze destinate transportului elevilor, a anunțat premierul român Sorin Grindeanu în cadrul ședinței de Guvern de astăzi. Donația urmează să fie concretizată în cadrul ședinței în format restrâns a guvernelor celor două țări, care se va desfășura joi, la Piatra Neamț.

Potrivit șefului Executivului, această donație este o continuare a unui program din anii anteriori.

„În anii trecuți, noi am mai donat 100 de microbuze, dacă vorbim de acest subiect. Relația dintre România și Republica Moldova e o relație specială, având în vedere rădăcinile comune istorice și așteptările pe care societatea și din România și din Republica Moldova le au. De aceea, o considerăm o (…) ședință extrem de importantă”, a spus Grindeanu, citat de Agerpres.

Donația a fost agreată în baza schimburilor de scrisori între Guvernele României și Republicii Moldova.

„În cadrul ședinței de mâine, de la Piatra Neamț, vom agrea și lista localităților unde aceste microbuze vor merge. (…) Ele sunt deja achiziționate, sunt pregătite, mai urmează doar să le transportăm către Chișinău. Deci sperăm că în maxim trei săptămâni aceste microbuze să ajungă în Piața Mare din Chișinău, unde vom face donația efectivă către Guvernul Republicii Moldova”, a menționat vicepremierul României, Sevil Shhaideh.

AMintim că premierul Pavel Filip va întreprinde joi, 23 martie, o vizită de lucru în România. Întrevederea Premierului Pavel Filip cu omologul său român, Sorin Grindeanu, va avea loc la Piatra Neamţ. După întrevederea tete-a-tete a Premierilor, discuţiile vor fi continuate în şedinţa în plen a celor două delegații oficiale din care vor face parte mai mulţi miniştri.

You may also like

Comments are closed.

By