Reținuți pentru 72 de ore! Au trecut frontiera ilegal, împreună cu concubinele (VIDEO)

Screenshot_1

Ofițerii de investigații ai Direcției regionale SUD au ducumentat pe parcursul unei luni de zile acțiunile, pretins ilegale, a patru cetățeni moldoveni și ucraineni. Doi dintre ei au fost reținuți, la data de 28 martie, pentru trecerea ilegală a frontierei din Ucraina în R. Moldova.

Bărbații, originari din satul Gaidarî, r-nul Ceadîr-Lunga, cu vârste de 43, respectiv 36 ani, au trecut ilegal frontiera moldo-ucraineană, prin zona de responsabilitate a SPF Valea Perjei, împreună cu concubinele, două cetățene ale Ucrainei.

În timpul audieriilor, persoanele au conlucrat cu polițiștii de frontieră și au relatat cine și cum a traversat frontiera de stat, în mod fraudulos și pe timp de noapte, ocolind punctul de trecere din proximitate. Aceștia și-au justificat ilegalitatea comisă prin faptul că unul dintre ei își perduse pe teritoriul Ucrainei actele de identitate și cele de călătorie.

În prezent, doi dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar un cetățean al Ucrainei a fost deferit Biroului Migrație și Azil al MAI, fiind documentat pentru depășirea termenului de ședere pe teritoriul R. Moldova.

Pe faptul celor constatate, polițiștii de frontieră au pornit o cauză penală în baza art. 362 CP al RM – trecerea ilegală a frontierei de stat, iar dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă privațiune de libertate de până la 2 ani.

You may also like

Comments are closed.

By