UPDATE // O familie din Capitală a tras pe sfoară mai mulți cetățeni. Le-a promis apartamente în blocuri noi, însă banii i-a cheltuit pe mașini de lux

bloc constructie

Trei persoane, membrii unei familii (soțul, soția și fiul), au fost reținute pentru 72 de ore de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Cei trei ar fi pus la cale o schemă de escrocherie în proporții deosebit de mari. Mai exact, au însușit mijloace bănești de la 400 de persoane sub pretextul construirii locuințelor, pe care însă nu le-au mai finisat.

Potrivit procurorilor, suspecții sunt factorii de decizii ai unei societăți comerciale. În perioada anilor 2007-2015, sub pretextul construcţiei complexului locativ „Palmiere şi Stele” din str. Ginta Latină 8, din sectorul Ciocana, aceștia au încasat de la viitorii proprietari ai apartamentelor peste 4 milioane de euro.

Mijloacele bănești, primite în numerar, au fost depuse pe contul unei alte întreprinderi, din numele membrului grupului-fondator al întreprinderii în cauză, sub forma investițiilor personale și nu a investitorilor reali.

17636997_200667463755041_5790749041430844220_o

17546920_200667257088395_2905005500555816007_o

Oamenii legii au stabilit, însă, că suspecții utilizau o parte din bani pentru construcții, iar o altă parte – în scopuri personale. Aceștia și-au cumpărat automobile de lux de model Jaguar, BMW, Mercedes, și-au stins datoriile pe care le aveau anterior, dar și alte bunuri.

Procurorii au mai constatat că escrocii vindeau același apartament mai multor clienți. Aceștia încheiau contracte false fără a elibera bonuri de plată. Prețul unui imobil varia între 20 și 50 de mii de euro.

În cadrul perchezițiilor, la domiciliile bănuiților și în automobilele acestora, au fost depistate și ridicate certificate de înmatriculare ale automobilelor de lux procurate din investițiile părților vătămate, ștampilele întreprinderilor afiliate, recipise de primire ale mijloacelor financiare în numerar de către fondatorii întreprinderii, bonuri și dispoziții de încasare de la investitori ale mijloacelor financiare, care nu au fost înregistrate în evidența contabilă a întreprinderii și au dus la nevalidarea creanțelor acestora în cadrul procesului de insolvabilitate, precum și alte mijloace materiale de probă care demonstrează vinovăția bănuiților.

Pentru săvârșirea escrocheriei în proporții deosebit de mari, persoanele reținute riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 8 la 15 ani.

You may also like

Comments are closed.

By